Asa cum am zis si ieri, saptamina a inceput cu o veste cumplita: decesul mamei lui Ianis Zicu. Am crescut impreuna cu Ianis, la Dinamo, si am cunoscut-o personal pe mama lui. O femeie deosebita, isi iubea pe baiatul ei ca pe ochii din cap. Aveau o relatie extrem de strinsa, era si mama, si prieten si sfatuitor, incerca mereu sa-l ajute sa ia decizii bune. Imi pare foarte, foarte rau pentru el.  Din pacate, tragedia asta imi adinceste impresia ca oamenii buni nu prea mai au ce face pe Pamint.

   Sint extrem de trist, imi gasesc cu dificultate cuvintele, dar vreau sa exprim ce simt, vreau sa fiu alaturi de Ianis in acest mod, sa-i transmit convingerea mea ca din acest moment va avea un inger alaturi, un inger care va veghea, va avea grija de el, se va bucura de acolo de sus la fiecare moment bun al existentei lui si va incerca sa-l protejeze de momente grele.  Mi-as dori sa fiu si fizic alaturi de Ianis, dar viata unui sportiv inseamna si ingradirea intr-un program strict. Nu stiu ce i-as spune, probabil i-as cere sa fie tare, asa cum si-ar fi dorit si mama lui sa fie, sa fie barbatul care s-a ridicat dupa fiecare lovitura a sortii ca si pina acum. Sa-si plinga fiinta care i-a dat viata, dar sa nu uite ca mama lui i-ar fi cerut in aceste momente sa continue lupta, se concentreze la cariera, sa fie constient ca fiecare relizare, fiecare reusita va produce incintare si pentru noi, dar si in Ceruri!

  Daca mie mi-e atit de greu sa pun in cuvinte ceea ce simt acum, imi dau seama ce momente cumplite traiesti. Fii tare, prietene! Iti sint alaturi si iti transmit condoleante!