Am avut o stare cam trista si am cam neglijat sa mai scriu pe blog, insa odata revenit printre romanii mei mi-am regasit
placerea si zambetul pierdut. Sint in cantonamentul echipei nationale
in Cipru dupa cum probabil stiti, astept meciul cu Ucraina. Eu nu joc in prima partida a turneului, asa ca am un pic de timp sa stau la povesti cu voi. Am ajuns luni dimineata,, dupa o zi luuunga, prea lunga! Trebuia sa plec duminica, cu trenul de 11:51 la Frankfurt, de unde zburam spre Larnaca la 14:40. Calculele mele initiale au fost date peste cap fiindca am avut antrenament la 14:15, am pierdut trenul si avionul, iar singura varianta directa mai raminea un zbor la 21:20 tot din
Frankfurt

  Am plecat din Stuutgart impreuna cu Kuz (Kuzmanovici) care si el a fost nevoit sa zboare tot seara, tirziu.
Ajunsi cu 7 ore inainte de decolare :D am facut pe turistii ne-am plimbat putin prin oras, am
baut un milkshake. Era pustiu, vintul batea puternic si intr-o
zi de duminica, normal, totul era inchis. Frigul ne-a patruns repede in oase si am decis ca e mai bine sa ne plictisim la caldura, in aeroport, decit sa hoinarim intr-un decor deprimant. A fost o decizie corecta, Kuz era intr-o forma de zile mari si m-a facut sa rid incontinuu. E un tip incredibil, nebun de-a binelea, linga el nu poti sa stai serios nici macar un minut :-)) Nici nu mi-am dat seama cind a trecut timpul. Dar stiti cum se spune, nu e bine sa rizi atit de mult...

  Si nu mi-a trebuit mult ca sa realizez asta. In avion, pe pista , tocmai ne pregateam sa decolam,
avionul prinde viteza aia teribila inainte sa se desprinda de sol, cind POOC!!! se-aude o bubuitura la unul dintre motoare. Incetinim, apoi sintem anuntati ca un ventil a cedat. Intr-o secunda mainile mi s-au umezit :D Forfota, spaima, iar o asteptare lunga, schimbare de avion. Nu-mi venea sa cred ca toate astea se intimpla intr-o singura zi. S-au miscat neasteptat de
repede si la ora 00:15 am decolat iar la ora 04:00 am ajuns intr-un
final la destinatie. Avem o stare ciudata,parca dormeam mai mult decit eram treaz, nici nu stiu cum am ajuns intr-un un taxi al carui sofer imi
spune ca hotelul la care trebuia sa ajung este la 57 km. Ce noroc ca in Cipru distantele intre localitati sint scurte. Niciodata nu am fost mai bucuros ca am ajuns intr-un cantonament, cu ce nerabdare am intrat in camera de hotel, unde perna parca m-astepta chiar la usa. Dimineata m-am trezit zimbind, fete cunoscute, oameni de care mi-era dor, treninguri in rosu galben si albastru.

  O sa va povestesc si cum a fost o zi de cantonament cu nationala. Pina atunci, nu uitati sa zambiti :-)